motivare

Procedura reexaminării nu poate fi aplicată în cazul unui act normativ declarat neconstituţional în ansamblul său, se arată în motivarea deciziei prin care CCR a admis sesizarea PNL şi USR cu privire la modificarea Legii 334/2006 referitoare la...
6 iulie, 2018
Dispoziţiile legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate au un caracter neclar şi imprecis, se arată în motivarea deciziei prin care au fost admise sesizările formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi...
25 iunie, 2018
Decizia CCR privind refuzul președintelui României de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, la cererea ministrului Justiției, a fost publicată joi. Motivarea are 133 de pagini și interpretează Constituția în sensul...
7 iunie, 2018
Parlamentul poate modifica, în cadrul procedurii de reexaminare, şi alte prevederi legale indisolubil legate de dispoziţiile declarate neconstituţionale, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a României a respins sesizarea PNL şi USR referitoare la modificările...
7 mai, 2018
Datele și informațiile culese de SRI potrivit Legii nr. 51/1991, adică cu mandat de siguranță națională, nu pot fi considerate probe în dosarele penale, potrivit Deciziei CCR din 28 februarie, a cărei motivare a fost publicată joi. În...
19 aprilie, 2018
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a trimis vineri, la Administrația Prezidențială, motivarea avizului negativ acordat cererii de ministrului Justiției de revocare a procurorului-șef al DNA. Documentul conține contrargumente pentru fiecare din cele 20 de puncte ale raportului de...
16 martie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: