mobi

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, vine joia viitoare la București, potrivit programului său oficial. Liderul de la Bruxelles va avea întrevederi cu președintele Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta. Întâlnirea cu Traian Băsescu este programată pentru...
19 aprilie, 2013
Comisia Europeană (CE) a decis vineri reluarea rambursărilor de bani europeni pentru Programul Operaţional Regional (POR), pe patru dintre cele cinci care intrase în presuspendare, au declarat surse din CE citate de Agerpres. Potrivit sursei citate, decizia de...
19 aprilie, 2013
Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informațională, a anunțat, vineri demararea unui proiect prin care cetățenii își vor putea obține online actele de stare civilă. ”Nu este vorba de o simplă digitalizare a unor documente, ci de regândirea unor...
19 aprilie, 2013
Europarlamentarul (PDL) Theodor Stolojan a criticat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, Programul de convergență 2013-2016 adoptat marți în ședința de guvern. Fostul premier consideră o greșeală strategică faptul că guvernul nu mai amintește de o dată...
19 aprilie, 2013
”România se poate împrumuta masiv de pe pieţele financiare la dobânzi scăzute, dar n-are voie. Credibilitatea pe care o dau investitorii instituţionali României este foarte mare. Marea problemă este că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar de...
19 aprilie, 2013
Fostul deputat PDL Brîndușa Novac a fost trimisă, vineri, în judecată pentru presupusa infracțiune de conflict de interese, prin care a obținut foloase de 172.000 de euro, a informat Parchetul General. Brîndușa Novac a fost deputat PDL în...
19 aprilie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: