Petrom ar putea trece, mai curând decât şi-a propus iniţial, la explorarea gazelor de şist
Petrom are de gând să facă anul viitor investiţii de aproximativ un miliard de euro şi s-ar putea implica în explorarea gazelor de şist, dacă

Comisia Europeană a prezentat luni, 23 septembrie, o primă analiză cuprinzătoare a situației „pieței unice” a cercetării, cunoscută ca Spațiul European de Cercetare (SEC). Raportul oferă o bază
Peste 100 de membri ai Federaţiei „Sanitas” din cadrul CNSLR – Frăţia au pichetat luni sediul Ministerului Sănătăţii şi pe cel al al Finanţelor, cerând
Economia românească reprezintă aproape exact o sutime din cea a Uniunii Europene, potrivit ultimelor date publicate de Eurostat pentru anul 2012. Exprimat în euro pe
Cătălin Predoiu a prezentat un Guvern alternativă cu 16 portofolii, unde nouă din miniştri sunt pentru prima oară într-o asemenea poziţie, iar media de vârstă
Departamentul pentru Energie a anunţat luni încheierea ofertei publice prin care s-au vândut 10% din acţiunile Nuclearelectrica pentru 281,8 milioane de lei, adică aproximativ 63