mobi

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a semnat marţi, la Departamentul de Stat de la Washington, continuarea Acordului dintre SUA şi România privind schimburile educaţionale şi academice, administrat de Comisia Fulbright Româno – Americană, anunţă MEN. Durata acordului este de...
22 octombrie, 2013
Raportul de stabilitate financiară dat publicității de BNR arată că riscurile la adresa stabilităţii financiare care ar fi putut apărea din dinamica sau structura fluxurilor externe de capital se mențin în limite gestionabile, iar perspectivele indică păstrarea aceleiași...
22 octombrie, 2013
Numărul cazurilor de infringement deschise de Comisia Europeană împotriva statelor membre se cifra la sfârşitul anului 2012 la 1.343, cu 25% mai puţine decât la finalul anului 2011, potrivit raportului anual privind monitorizarea aplicării legii în UE. Se...
22 octombrie, 2013
UPDATE: Şedinţa AGA de la Tarom, programată pentru marți după-amiază, în care urma să fie revocat președintele CA, Dan Pascariu, nu s-a putut ţine, deoarece nu s-a prezentat SIF Muntenia, unul dintre acţionarii minoritari, iar pentru deciziile ce...
22 octombrie, 2013
Birourile Permanente ale Parlamentului au decis marţi să propună plenului prelungirea,  până la 10 noiembrie, a termenului de lucru al Comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană. UPDATE: Plenul celor două camere ale Parlamentului a aprobat prelungirea activităţii Comisiei. Au...
22 octombrie, 2013
Nicolae Demetriade a demisionat din funcțiile de director executiv și de membru al Consiliului de Administrație  pe care le deținea la Tarom. Nicolae Demetriade invocă aplicarea prevederilor ordonanţei privind managementul privat la Tarom, afirmând că aceasta a fost...
22 octombrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: