Privatizările negociate cu FMI: CFR Marfă până în 2015, companiile energetice listate la bursă în 2014
Procesul de privatizare a CFR Marfă se va finaliza abia la jumătatea anului 2015, dar pe parcursul lui 2014 se vor lista pachete de acţiuni

Bugetul pe anul viitor va fi construit pe un deficit de 2,2% din PIB şi o creştere economică de 2,2%. În acelaşi timp, se introduc
Conflictele interne de la conducerea Tarom, care durează de peste un an, au fost tranşate în şedinţa AGA de luni, când Ministerul Transporturilor, în calitatea
Comisarul european pentru justiție, Viviane Reding, a propus crearea unui serviciu european de informații care să poată fi capabil să facă față Agenției Naționale de
Păstrarea cotei unice, reducerea CAS cu trei puncte proentuale şi creşterea salariului minim la 1.000 de lei, sunt lucrurile pe care le vrea preşedintele PNL
Guvernul a discutat cu delegația FMI – Comisia Europeană – Banca Mondială indexarea pensiilor cu 3,76%, creșterea cu 3% a cheltuielilor cu salariile bugetarilor și