Mugur Isărescu: PIB-ul pe locuitor ne ține departe de aderarea la euro
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că România are nevoie de încă zece ani pentru a ajunge la 60% din media UE a PIB/locuitor, la

Cupru Min a rămas fără niciun pretendent, după ce ambii investitori care-și exprimaseră interesul pentru privatizarea Cupru Min – Trafigura PTE LTD Singapore și Yldirim
Parlamentul European, Comisia și Consiliul European au ajuns, miercuri noaptea, la un acord cu privire la legea ce prevede mecanismul asistenței interne a băncilor (așa-numitul
Daniel Barbu și-a dat demisia, joi, din funcția de ministru al Culturii, după ce declarațiile sale referitoare la sumele prea mari alocate bolnavilor de HIV/SIDA,
Taxa pentru construcții speciale ar putea fi modificată în Parlament, pentru a fi scutite anumite zone din agricultură, a declarat ministrul de resort, Daniel Constantin.
Ministrul delegat pentru Energie Constantin Niță (foto) este foarte aproape de a-și vedea îndeplinit visul de a ocupa, practic, un fotoliu de ministru cu portofoliu,