mobi

Consiliul de Planificare a Apărării din cadrul MApN se reunește luni dimineața pentru a analiza posibilitatea participării României cu militari în Mali, a declarat duminică ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa. Consiliul de Planificare urmează astfel să facă o...
20 ianuarie, 2013
Ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, avertizează că miniștrii delegați ar putea primi dreptul de a emite ordine și alte astfel de decizii fără acordul ministrului titular de portofoliu, prin modificarea, în Parlament, a ordonanței de urgență pentru reorganizara...
20 ianuarie, 2013
Oficialii Uniunii Europene s-au străduit din greu să schimbe lucrurile, au dezbătut noi tratate, au salvat bănci, au asigurat noi finanţări. Dar privind spre 2013, Comisia Europeană nu a dat deloc veşti bune: “Previziunile economice şi cele legate...
20 ianuarie, 2013
Bugetul necesar pentru plata medicamentelor eliberate pacienţilor din 2010 până la sfârşitul lui 2013 este de 10,6 miliarde de lei, bani care ar trebui plătiţi în acest an, întrucât de la jumătatea lunii martie intră în vigoare directiva...
18 ianuarie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a respins vineri propunerile privind numirea lui Tiberiu Nițu în funcţia de procuror general şi a lui Ioan Irimie la șefia DNA. Potrivit Administrației Prezidențiale, decizia președintelui de respingere a propunerilor făcute de ministrul Justiţiei,...
18 ianuarie, 2013
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nu susține modificările la statutul parlamentarilor, potrivit cărora comisiile juridice să analizeze probele din dosar pentru a decide privind încuviințarea arestării preventive, reținerii sau percheziționării unui senatorilor și deputaților în...
18 ianuarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: