mobi

Oficiali ai statelor membre ale Uniunii Europene au agreat textul Acordului privind transferul şi mutualizarea contribuţiilor la Fondul Unic de Rezoluţie- unul dintre pilonii Uniunii Bancare recent aprobate de Uniunea Europeană. România, stat care nu face parte din...
24 aprilie, 2014
Odată cu apropierea alegerilor europene şi intensificarea discuţiilor despre încrederea europenilor în reprezentanţii lor în Parlamentul European, reapar şi informaţii referitor la onestitatea acestora. Publicaţia britanică The Telegraph scrie despre un al doilea fond de pensii, unul secret,...
24 aprilie, 2014
Pe lângă cei 730 de mii de șomeri consemnați de statistica oficială potrivit definiției Biroului Internațional al Muncii (BIM), România a mai înregistrat anul trecut 249 de mii de persoane subocupate și 445 de mii de persoane catalogate...
23 aprilie, 2014
Guvernul a aprobat ordonanţa prin care scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie şi menţinută, conform proiectului, până la finele lunii decembrie 2015. Aprobarea ordonanţei de urgenţă, care modifică Codul Fiscal, a fost...
23 aprilie, 2014
Guvernul a anunţat miercuri că a sesizat Parchetul asupra unor nereguli identificate la Compania de Asigurări-Reasigurări Exim România (CARE România), controlată de stat prin Eximbank, acuzând inclusiv decontarea de către fosta conducere a unor vacanţe, mese la restaurant...
23 aprilie, 2014
Ucraina a reluat operaţiunea „antiteroristă” din estul ţării, însă Rusia ameninţă cu un război ca în Georgia, în 2008, când a intrat cu tancurile pe teritoriul ţării vecine. Între timp, SUA promit ajutor Ucrainei, pentru ca Rusia să...
23 aprilie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: