Irakul recade în haos, la nici trei ani de la retragerea trupelor SUA
Islamiştii au preluat controlul asupra mai multor regiuni din Irak și amenință să atace capitala țării, Bagdad, zguduită deja de o serie de atentate. SUA

Singura soluţie pentru ca Astra să revină la condiţii normale de funcţionare este recapitalizarea asigurătorului prin intermediul unui investitor strategic, cu reputaţie solidă, soluţia fiind
Guvernul a înființat Fundaţia „Proiect Ferentari”, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului – potrivit Legii publicate miercuri în Monitorul Oficial. Conform actului normativ, Fundaţia
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi că la nivel politic există consens că aderarea României la euro ar putea avea loc în 2019 şi
Guvernul a aprobat miercuri un pachet de măsuri în domeniul energiei, printre acestea figurând scutirea cu până la 85% a cotei de certificate verzi, eliminarea
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, proiectul de Buget pe 2015 al UE, proiect descris de comisarul Janusz Lewandowski drept “o combinaţie a moştenirii din trecut