mobi

Pentru aderarea la euro, procedura stabilită la nivelul UE spune că trebuie îndeplinite cinci criterii nominale de
28 iulie, 2014
După aproape trei ani de la introducerea managementului privat în companiile de stat, Guvernul înființează o comisie pentru monitorizarea aplicării prevederilor referitoare la guvernanţa corporativă şi pentru identificarea cauzelor neperformanţei acestor firme. Comisia îl va avea ca preşedinte...
28 iulie, 2014
Germania se pregăteşte să respingă acordul de liber schimb dintre UE şi Canada, informează Reuters citând publicaţia germană Sueddeutsche Zeitung. Acest acord de parteneriat este văzut ca model pentru TTIP, acordul de parteneriat şi investiţii dintre UE şi...
28 iulie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu îi cere lui Victor Ciorbea, din nou, să atace la Curtea Constituţională OUG de modificare a Legii educaţiei naţionale, Avocatul Poporului fiind singurul care poate contesta la CCR ordonanţele de urgenţă. Şeful statului îi solicită...
28 iulie, 2014
Directorul SRI, George Maior, a declarat luni că există “o oarecare tensiune” între ofițerii de informații și beneficiarii analizelor SRI din zona politică, transmite Agerpres. “Întotdeauna este loc de mai eficient, dar vreau să spun că, din perspectiva...
28 iulie, 2014
Contribuţia pentru asigurările de sănătate (CASS) ar putea creşte până la 14%, o discuţie în acest sens având loc cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, care au considerat că o astfel de măsură este „esenţială şi justificată”, a declarat...
28 iulie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: