mobi

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, afirmă că „agresiunea rusă” împotriva Ucrainei justifică pregătirea unor „noi planuri de apărare”, într-un interviu acordat cotidinului francez Midi Libre și citat de agenția MEDIAFAX. „Vom intensifica exerciţiile militare şi vom...
3 august, 2014
Producția agricolă a crescut în 2013 cu 24,5% față de anul precedent dar a rămas cu aproape trei procente sub nivelul atins în 2011. Producția vegetală, care reprezintă aproape 70% din total, a înregistrat cele mai mari variații,...
3 august, 2014
Randamentele plasamentelor pe termen mediu și lung (de la cinci ani în sus) în titluri de stat au ajuns la circa 4% – 5%, adică aproape la nivelul dobânzilor la depozitele în lei pe 36 de luni. În...
3 august, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că propunerile făcute de premierul Victor Ponta pentru poziţiile de ministru al Culturii şi ministru delegat pentru Buget sunt nepotrivite şi îl roagă public pe şeful Guvernului să facă alte nominalizări. Premierul...
1 august, 2014
Jean-Claude Juncker (foto) este în plină perioadă de alcătuire a echipei de comisari europeni, iar ţările membre au avut ca termen limită să trimită nominalizările data de 31 august. România a făcut propunerea oficială pe ultima sută de...
1 august, 2014
O amnistie fiscală pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, ”din cauza unor erori administrative”, să restituie bani, va fi aprobată în prima şedinţă de...
1 august, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: