Statul a început bătălia cu avocaţii pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA
Reprezentanții legali ai imobilului și terenului din strada București – Ploiești nr. 25- 27 au fost citați miercuri la DNA pentru a li se comunica

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primul semestru din 2014 un deficit de 878 milioane euro sau aproximativ 0,6% din PIB, în
Consiliul ASF a aprobat miercuri un plan de acțiuni al cărui scop declarat constă în obținerea statutului de “Piață Emergentă”. Potrivit unui comunicat al instituţiei,
Mai mult de 1.000 de companii din industria auto, chineze şi străine, sunt implicate în acheta antimonopol deschisă de autorităţile pentru concurenţă din China, informează
Statele Unite aplică o strategie în în patru direcţii pentru a-i îndepărta pe extremiştii Statului Islamic din Irak şi a evita prăbuşirea acestei naţiuni bogate
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate timp de şapte luni, pentru că de la preluarea mandatului