mobi

Vladimir Putin şi Petro Poroşenko se vor întâlni, pentru prima dată din luna iunie încoace, la summit-ul regional de la Minsk, în prezenţa mai multor comisari europeni şi a şefei diplomaţiei UE, Catherine Ashton. Deocamdată nu a fost...
26 august, 2014
Declinul Franţei ca mare putere europeană şi globală nu este de dată recentă şi, ce-i drept, nu se leagă neapărat de guvernarea socialistă neperformantă de după 2012. Nu este întru-totul cauzat nici de mediocritatea de contabil ratat (dar,...
25 august, 2014
Oficialii NATO iau în considerare amplasarea scutului antirachetă – al cărui scop este protejarea Europei de ameninţărule din Orientul Apropiat şi în special din Iran – şi împotriva Rusiei, arată publicaţia Der Spiegel. Este o solicitare a statelor...
25 august, 2014
Senatorii au adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul de lege care prevede reducerea CAS cu 5% la angajator în varianta trimisă la promulgare, ei respingând, în acest sens, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu. Proiectul de act...
25 august, 2014
Întârzierea intrării pe piaţa muncii face ca tinerii să-şi amâne planurile de viitor şi prelungeşte tranziţia către vârsta adultă, constată studiul Eurofound „Cartografierea tranzițiilor tinerilor în Europa”. Tranziţia către viaţa adultă este marcată de nesiguranţă crescută, după izbucnirea...
25 august, 2014
Premierul Victor Ponta susţine că o ordonanţă prin care s-ar suspenda timp de 2 săptămâni prevederile din Legea privind Statutul aleşilor locali, astfel încât primarii să poată să îşi schimbe apartenenţa politică, este necesară. Întrebat de presă, luni,...
25 august, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: