Valentin Naumescu / Yes We Can! Distrugerea Statului Islamic: Pariul final al administraţiei Obama
Poate părea o ironie a destinului său politic, pe care şi l-a visat mereu pacifist şi reformator, dar miza crizei majore din Orientul Mijlociu atinge,

Noile sancţiuni împotriva Rusiei intră vineri în vigoare, prin publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE. Ele sunt îndreptate împotriva a 11 companii, care nu
Reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR pleacă săptămâna viitoare la Bruxelles pentru ”discuţii tehnice” cu Troica FMI, CE şi Banca Mondială. Purtătorul de cuvânt al
Numbeo.com și-a propus să centralizeze și să compare nivelul prețurilor la cele mai importante produse, veniturile bănești și puterea de cumpărare din cele mai mari
Avem practic stagnare economică în economiile cele mai mari din zona euro. În numeroase ţări din Uniune cererea de credite este limitată şi, adesea, parcă
Statele UE au ajuns joi la un acord ca noile sancţiuni împotriva Rusiei să intre în vigoare de vineri, după ce, cu o zi în