mobi

Preşedinte al UDMR şi candidat al Uniunii la Preşedinţia României, Kelemen Hunor a prezentat public joi documentul oficial numit ”Satutul special al Ţinutului Secuiesc” din România, sub forma unui proiect de lege care urmează să fie supus atenției...
18 septembrie, 2014
O echipă de ziariști de la BBC a fost agresată în sudul Rusiei, în timp ce realizau un reportaj pe tema unor soldați rusi despre care, oficial, se cunoaşte că au fost uciși “în apropiere de granița cu...
18 septembrie, 2014
După şapte ani de amânări, vineri 19 septembrie începe distribuirea cardului naţional de sănătate, card ce va fi activat la prima vizită la un furnizor de servicii medicale. Cardul naţional face dovada calităţii de asigurat şi va confirma...
18 septembrie, 2014
Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, este primit ca oaspete de marcă, joi, la Washington, unde va fi primit în Biroul Oval de preşedintele Barack Obama şi va susţine un discurs în faţa Congresului american. Preşedintele ucrainean ar urma să...
18 septembrie, 2014
România are o datorie de aproximativ 212 milioane de euro la spitalele europene care au tratat pacienţi trimişi pentru tratamente, anul acesta urmând să deconteze aproape 67 de milioane de euro. Datoria a fost acumulată în perioada 2007...
18 septembrie, 2014
Numărul studenţilor a scăzut drastic în ultimii ani: de la 907.353 persoane în 2007, totalul s-a prăbuşit la aproape jumătate – 464.592 de studenţi înscrişi în sistemul superior de învăţământ, în 2012. Evoluţia aceasta ne îndepărtează de ţinta...
17 septembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: