mobi

Victoria Nuland (foto), asistent al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene, va discuta cu autorităţile române despre eforturile de consolidare a statului de drept. Conform unui comunicat al Departamentului de Stat american, citat de Mediafax, Victoria Nuland va...
8 ianuarie, 2014
După mai bine de două decenii, România a ajuns la o anumită stabilitate macroeconomică similară (iar în unele cazuri, superioară) celei din țările dezvoltate ale Europei. Această stabilitate poate fi descrisă metaforic drept „dominanța cifrei 2”: deficit bugetar...
8 ianuarie, 2014
Stelian Fuia, fost ministru al Agriculturii, este urmărit penal penal pentru abuz în funcție. Potrivit procurorilor, el ar fi favorizat firma surorii sale, neatacând în instanță executarea silită a Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare a Plantelor Medicinale și...
8 ianuarie, 2014
BNR a decis, miercuri, o nouă reducere a dobânzii de politică monetară (a cincea în ultimele șase luni), coroborată cu reducerea rezervelor minime obligatorii ale băncilor. Cele două măsuri formează un pachet care ar trebui să favorizeze reluarea...
8 ianuarie, 2014
În 2014 intră în vigoare noi reglementări europene privind protecţia consumatorilor, drepturile de proprietate intelectuală şi protecţia mediului înconjurător. De asemenea, se vor adopta regulile care vizează mecanismul unic de rezoluţie pentru instituţiile de credit şi firmele de...
8 ianuarie, 2014
”Philips a descoperit că roboții sunt mai eficienți decât muncitorii din Guangdong, sudul Chinei” scrie China Daily într-un material despre reshoring, adică întoarcerea firmelor în țara de origine, un trend slab sesizabil în Europa, dar devenit deja fenomen...
8 ianuarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: