Puterea de cumpărare a trecut pragul de 130% față de cea din anul 1990
Câștigul salarial mediu net, consemnat de INS în luna noiembrie 2014, a urcat cu 2,2% față de luna precedentă, până la 1.743 lei. Puterea de

Candidatul opoziţiei a câştigat alegerile prezidenţile de duminică din Croaţia: Kolinda Grabar-Kitarovic (foto) a devenit prima femeie preşedinte din istoria ţării, câştigând la o distanţă
Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorilor DNA Oradea de redeschidere a anchetei în dosarul fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely, în care este acuzat
Liderii PSD s-au întâlnit luni în cadrul Comitetului Național Executiv, premierul Victor Ponta anunțând la finalul acestei întâlniri prioritățile partidului pentru anul 2015: modificarea Constituției,
Este cunoscut faptul că nivelul salariilor din România este printre cele mai scăzute din Europa. Ceea ce lipsește este o analiză a factorilor obiectivi și
Statele Unite ale Americii au redevenit motorul economiei mondiale, după 15 ani în care acest rol a fost deţinut de China şi alte pieţe emergente,