Ginerele președintelui Băsescu – urmărit penal pentru înșelăciune
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale pentru înșelăciune și fals pe numele lui Radu Pricop,

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va recunoaşte din 1 iulie în facturile la electricitate costurile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica aferente taxei pe construcţiile speciale,
România conduce detașat în topul european al evaziunii fiscale prin nepalata TVA, potrivit unui studiu al Comisiei Europene. Între TVA-ul care ar putea fi maxim
66 de noi parteneri se vor alătura consorțiului ce derulează unul dintre cele mai ample programe de cercetare europeană, Iniţiativa Grafenul, la care participă, astfel,
Publicarea interceptărilor unor conversaţii între înalţi oficiali polonezi a provocat un scandal la Varşovia şi riscă să decredibilizeze atât guvernul lui Donald Tusk, cât şi
Deși România a înregistrat una dintre cele mai bune rate de creștere economică din regiune, sursele avansului trebuie diversificate pentru a avea un ritm sustenabil,