A intrat în vigoare TVA redus la 9% la alimente
Taxa pe valoarea adăugată se reduce începând de luni de la 24% la 9% pentru o serie de alimente de bază, iar preţurile produselor ar

Fostul consilier prezidenţial Iulian Chifu a prezentat sâmbătă o listă cu numele a 89 de cetățeni europeni de diverse naționalități cărora li s-a interzis să
Comisarul european Corina Creţu i-a transmis ministrului Mediului o scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea că depozitul de deşeuri pregătit spre construcţie în Suceava poate
O temă importantă din perspectiva egalităţii cetăţenilor indiferent de vârstă, sex etc., prevăzută de Constituţie, ar fi armonizarea deducerilor practicate la impozitul pe venit. Rămâne
Președintele Vladimir Putin a decis ca decesele militarilor activi să fie clasificate ca secret de stat, indiferent dacă acestea survin pe timp de pace sau
Prevederea care împiedică reconsiderarea activităţilor independente cu venituri din profesii libere şi drepturi de autor în dependente este păstrată până va intra în vigoare noul