mobi

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care prevede că persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat nu mai sunt obligate să utilizeze ştampila în relaţii contractuale sau cu instituţiile statului. Eliminarea ştampilei devine efectivă după...
15 iulie, 2015
“România este ieşită din cadrul Acordului de finanţare preventivă pe termen mediu încheiat cu Comisia Europeană”, a anunţat marţi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene. Anunţul a fost făcut după reuniunea ECOFIN în care s-au discutat recomandările echipei...
14 iulie, 2015
Teheranul şi cele şase puteri mondiale au ajuns marţi la un acord privind programul nuclear iranian, au declarat surse iraniene şi occidentale, relatează Sky News. Un diplomat iranian a declarat pentru Reuters că Teheranul a primit garanţii privind...
14 iulie, 2015
Compania LukOil a contestat în justiţie, marţi, măsurile asiguratorii dispuse de autorităţile române. „Acuzaţiile (formulate de procurorii români – n.red.) sunt absolut nefondate. Rafinăria este funcţională astăzi şi sperăm că vom putea continua activităţile”, a declarat Thomas Muller,...
14 iulie, 2015
Piața neagră a țigaretelor a scăzut în mai 2015 până la 14,1%, comparativ cu 15,2% în luna martie, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research. Contrabanda scade, astfel,  sub media ultimilor patru ani, de 14,7%. „În...
14 iulie, 2015
Idei şi puncte cheie: Criza Greciei este departe de a se fi încheiat, atât pe plan economic, cât şi politic şi social, odată cu aşa-zisa „capitulare” a premierului Tsipras în faţa creditorilor; Pentru neocomuniştii din guvernul de la...
14 iulie, 2015

Acord privind programul nuclear iranian

Teheranul şi cele şase puteri mondiale au ajuns marţi la un acord privind programul nuclear iranian, au declarat surse iraniene şi occidentale, relatează Sky News.

Acord privind programul nuclear iranian

Teheranul şi cele şase puteri mondiale au ajuns marţi la un acord privind programul nuclear iranian, au declarat surse iraniene şi occidentale, relatează Sky News.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: