mobi

Marea Britanie a câştigat, în perioada 2001-2011, 25 de miliarde de euro de pe urma imigranţilor din UE, arată un studiu al Centre for Research and Analysis of Migration, citat de EUobserver. Banii sunt diferenţa între taxele plătite...
5 noiembrie, 2014
Republicanii au câştigat controlul asupra Senatului, în urma alegerilor de la mijlocul mandatului preşedintelui care au avut loc marţi în SUA. Această victorie anticipată, de altfel, de toate sondajele, pot complica ultimii doi ani de mandat ai lui...
5 noiembrie, 2014
Previziunile de toamnă ale Comisiei Europene indică faptul că, păstrând cadrul actual al politicilor fiscale, Guvernul României nu va putea să respecte Programul de convergenţă asumat. Cea mai severă ieșire din grafic se va înregistra – arată prognoza...
4 noiembrie, 2014
Scăderea investiţiilor publice poate fi un beneficiu pe termen lung, dacă s-a făcut pe baza întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor neeraliste şi a corupţiei, chiar dacă afectează creşterea economică pe termen scurt, a apreciat marţi guvernatorul Mugur...
4 noiembrie, 2014
Guvernul a adoptat în ședința de marți un proiect de lege care prevede dublarea indemnizațiilor pentru persoanele persecutate din motive politice de regimul comunist şi o Ordonanţă prin care salariile personalului medical şi al celui de asistenţă socială...
4 noiembrie, 2014
Candidatul PSD la preşedinţie, Victor Ponta, a anunţat marţi, în urma şedinţei coaliţiei, variantele sale de premier în cazul în care devine preşedinte: Călin Popescu Tăriceanu, Florin Georgescu şi George Maior. El va decide cine va conduce executivul...
4 noiembrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: