mobi

La 4 zile distanţă de la prima rundă de consultări avută la Cotroceni cu preşedintele Iohannis, când afirma că va susţine orice variantă propusă de preşedinte, PSD a avansat luni propunerea ca Liviu Voinea să fie desemnat cu...
9 noiembrie, 2015
România „caută” un premier tehnocrat care să asigure guvernarea până la alegeri – cu toate dificultăţile de ordin politic şi economic pe care le presupune această conjunctură : – adică fără timpul necesar implementării unei viziuni pe termen...
9 noiembrie, 2015
Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation au semnat, luni, Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Lucrările ar putea fi demarate peste doi ani. Cele două companii urmează să negocieze...
9 noiembrie, 2015
Creşterea cererii, ca urmare a avansului consumului populaţiei şi a investiţiilor din mediul privat, va face ca economia României să crească peste potenţial începând cu a doua jumătate a anului viitor, a arătat luni guvernatorul Băncii Naţionale a...
9 noiembrie, 2015
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat luni că a formulat plângere penală împotriva antreprenorul Salini – Impregilo SpA, “singura entitate responabilă cu proiectarea și executarea lucrărilor aferente construcției autostrăzii Oraștie – Sibiu, lot...
9 noiembrie, 2015
O angajată și un fost salariat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București au fost reținuți luni de procurorii DNA, sub acuzația de abuz în serviciu, pentru că au permis funcționarea Colectiv deși verificaseră clubul și știau...
9 noiembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: