mobi

Energy Holding a pierdut definitiv procesul cu Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, privind denunțarea contractului de vânzare a energiei electrice, după ce recursul a fost respins joi de Curtea de Apel. „În data de 12.11.2015, Curtea de...
13 noiembrie, 2015
Uniunea Europeană a solicitat în mod repetat includerea unui capitol referitor la energie în Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP). Principalul interes al UE este acela de a avea acces la resursele de ţiţei şi gaze naturale...
13 noiembrie, 2015
Economia a înregistrat, în cel de-al treilea trimestru al acestui an, un avans de 1,4% faţă de trimestrul anterior. Pe de altă parte, Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit datele publicate anterior, astfel încât, în trimestrul al doilea, economia a...
13 noiembrie, 2015
Echipa pe care o va prezenta premierul desemnat Dacian Cioloș la începutul săptămânii viitoare trebuie să prezinte câteva calități care aparent ar putea fi incompatibile:  să fie un guvern de tehnocrați  să fie alcătuită astfel încât să obțină...
12 noiembrie, 2015
Preşedintele Fiscului, Gelu Ştefan Diaconu, a reacţionat dur la adresa preşedintelui Sed Lex, Vasile Marica, după anunţul protestelor la Finanţe şi ANAF, spunând că este un personaj nociv, cu care nu va negocia niciodată, şi a precizat că...
12 noiembrie, 2015
Două din trei companii europene consideră țara lor ca fiind cea mai atractivă pentru investiții în R&D, potrivit unui studiu comandat anul trecut de către Comisia Europeană și realizat printre 186 dintre firmele din UE ce alocă sume...
12 noiembrie, 2015

Un draft al guvernului Dacian Cioloș

Echipa pe care o va prezenta premierul desemnat Dacian Cioloș la începutul săptămânii viitoare trebuie să prezinte câteva calități care aparent ar putea fi incompatibile:

Un draft al guvernului Dacian Cioloș

Echipa pe care o va prezenta premierul desemnat Dacian Cioloș la începutul săptămânii viitoare trebuie să prezinte câteva calități care aparent ar putea fi incompatibile:

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: