Dan Șova – acuzat de fapte de corupție într-un al treilea dosar
Procurorii anticorupție i-au mai deschis un dosar penal senatorului Dan Șova, pentru complicitate la abuz în serviciu, într-un caz legat de contractele de asistență juridică

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, miercuri, să scoată de pe ordinea de zi a plenului proiectul de lege privind interzicerea fumatului în spațiile
Secretarul de stat Raed Arafat a suspendat marți seara conducerea Inspectoratului de Urgență București – Ilfov, care știa ce se întâmpla la Club Colectiv. Miercuri,
Primim la redacție scrisoarea unui om care lucrează în cercetare la o universitate (cu mare tradiție) românească, referitoare la măririle salariale anunțate de autorități. O
Compania rusească Gazprom a anunțat miercuri că a oprit furnizarea de gaze naturale către Ucraina. Potrivit Reuters, fluxurile de gaze vor fi reluate la momentul
Un elicopter al unei companii moldoveneşti, la bordul căruia se aflau 21 de persoane, inclusiv trei cetățeni moldoveni, a efectuat o aterizare de urgenţă în