Anul 2015 în 55 de titluri cursdeguvernare.ro
A fost anul din care vom învăța că nu tot ce zboară se mănâncă : – o creștere economică (cea mai mare din UE) însoțită

Finanţarea de bază asigurată de la bugetul de stat pentru învăţământul preuniversitar va fi majorată, în 2016, cu aproximativ 20% comparativ cu anul în curs.
Guvernul a amânat cu un an aplicarea legii falimentului personal. Executivul a emis în şedinţa de Guvern de miercuri o Ordonanţă de Urgenţă ce prevede
Majorarea salariului minim pe economie de la 1.050 lei la 1.200 lei ar implica o creștere anuală a costurilor minime legale cu un loc de
Autorităţile franceze au dejucat un atact terorist ce ar fi vizat reprezentanţi ai serviciilor de securitate şi ai statului. Doi cetăţeni francezi au fost arestaţi în
Amnesty International susţine că atacurile aeriene ale Rusiei ar putea constitui crime de război. Acuzaţiile au fost făcute după ce organizaţia a strâns informaţii legate