Bursele din China – închise din nou după noi pierderi de 7%
Întreaga piață de capital din China ”și-a închis obloanele” joi, după doar jumătate de oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare, ca urma a prăbușirii

Premierul David Cameron s-a întâlnit joi, la Budapesta, în cadrul turneului în care încearcă să-i convingă pe colegii de Uniune să accepte ceea ce Marea
Premierul român, Dacian Cioloș, și cancelarul german, Angela Merkel, au discutat joi, la Berlin, despre aderarea României la Schengen, criza refugiaților, relațiile economice dintre cele
Banca Națională a României (BNR) se așteaptă ca Parlamentul să țină seama de recomandările făcute cu privire la legea dării în plată, astfel încât să iasă
Companiile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA vor fi nevoite să depună formularul 088, în care să fie detaliate informații despre acționari și administratori, date
Cotațiile petrolului au scăzut pe bursa de la New York la cel mai scăzut nivel din ultimii 12 ani, pe fondul turbulențelor de pe piețele