mobi

FMI ar putea revizui estimările privind creșterea economiei mondiale, din cauza cererii slabe, a schimburilor comerciale și investițiilor reduse, dar și a creșterii inegalității, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, cu câteva zile înainte de summitul...
2 septembrie, 2016
Începând cu anul școlar 2016 – 2017, ponderea mediei din clasele V – VIII se diminuează, de la 25% la 20%, în calcularea punctajului pentru admiterea la liceu, a anunțat joi secretarul de stat pentru Învățământ Preuniversitar, Monica...
1 septembrie, 2016
Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat joi, după o întâlnire cu membrii grupurilor parlamentare ale partidului, că PSD nu va intra în nicio alianță cu PRU, formațiune condusă de deputatul Bogdan Diaconu. ”PRU are niște protocoale cu niște...
1 septembrie, 2016
UPDATE2: Ministrul Petre Tobă și-a dat demisia, iar premierul a acceptat-o imediat. Propunerea înlocuitorului lui Petre Tobă va fi făcută luni. Într-un comunicat transmis respinge acuzaţiile DNA „Am decis să-mi prezint demisia primului-ministru pentru a evita implicarea Ministerului...
1 septembrie, 2016
Statele UE au la dispoziție, începând de joi, două baze de date care-i vor ajuta să combată mai eficient fraudele vamale. Autoritățile naționale și OLAF-ul vor putea accesa aceste sisteme IT pentru a afla traseul containerelor de pe...
1 septembrie, 2016
Premierul Dacian Cioloș a anunțat că, în maximum o lună, Guvernul va propune o serie de măsuri menite să limiteze vânzarea terenurilor agricole și să încurajeze achizițiile de terenuri de către cei care doresc să le lucreze. „Cred...
1 septembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: