mobi

Executivul a adoptat miercuri proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, potrivit unui comunicat emis după ședința de guvern acesta fiind descris  drept ”una dintre prioritățile pe care și le-a...
6 octombrie, 2016
Guvernul a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede completarea până la 11 milioane de euro, de la bugetul de stat, a sumelor pentru cumpărarea Cuminţeniei pământului,precum și prelungirea campaniei de subscripție publică până la 31...
5 octombrie, 2016
În dosarul mare Microsoft (în care sunt anchetați opt foști miniștri), s-au făcut 60 de percheziții domiciliare, 120 de percheziții informatice, și au fost indisponibilizate în jur de 25 de imobile, terenuri și clădiri, a explicat Laura Codruța Kovesi....
5 octombrie, 2016
România conduce detașat topul european al persoanelor de vârsta a treia economic active, la mare distanță de țările nordice și de țările vecine, potrivit datelor furnizate de Eurostat. Cu 20,8% dintre persoanele între 65 și 84 de ani...
5 octombrie, 2016
Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit miercuri cu Michel Barnier, negociatorul șef al Comisiei Europene pentru pregătirea și derularea negocierilor cu Marea Britanie în raport cu prevederile articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene. Accentul discuțiilor a fost pus pe...
5 octombrie, 2016
Poliţia din Bruxelles avertizează în privinţa unei ameninţări cu bombă în apropierea Gării de Nord, informează presa belgiană. Circulaţia trenurilor a fost suspendată miercuri. Gara de Nord a fost evacuată. Conform presei belgiene, există de asemenea o altă...
5 octombrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: