mobi

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie (CT) în valoare de 483,2 milioane lei la un randament mediu ponderat de 0,98%, potrivit datelor BNR citate de Agerpres. A fost rostogolită astfel pentru încă un an,...
9 ianuarie, 2017
Este absolut necesar ca CSM să facă demersuri pentru a stopa modul „brutal în care, în ultimul an, sistemul judiciar este supus unui proces fără precedent de destabilizare și decredibilizare”, se spune într-un comunicat referitor la ultima sesizare...
9 ianuarie, 2017
România are nevoie în continuare de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), din cauza politicienilor, a declarat luni procurorul general al României, Augustin Lazăr, după întâlnirea cu ministrul Justiției, Florin Iordache.  La discuția dintre politicianul PSD și procurorul...
9 ianuarie, 2017
Oarecum paradoxal, inegalitatea distribuției veniturilor în România s-a diminuat în perioada de criză pentru a reveni în 2015 la o valoare mai mare decât cea de la aderarea în Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, beneficiile reluării creșterii economice...
9 ianuarie, 2017
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat luni că l-a demis pe managerul Spitalului Colentina pentru că o parte dintre saloanele unității au rămas fără căldură, iar vina ar aparține conducerii acestei unități medicale. Primarul general a...
9 ianuarie, 2017
Deficitul comercial al României a trecut de 8,77 miliarde de euro după primele 11 luni ale anului trecut, în creştere cu 21,9% sau cu peste 1,57 miliarde de euro faţă de perioada similară din 2015, potrivit unui comunicat...
9 ianuarie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: