mobi

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus luni prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu cu încă 30 de zile. Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor este pus sub acuzare de procurorii DNA pentu că...
22 august, 2016
Ministerul Finanțelor Publice a împrumutat luni 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat pe trei ani și jumătate, la un randament mediu de 1,81% pe an. Valoarea emisiunii, anunță Agerpres, a fost...
22 august, 2016
Principalele condiționalități ex-ante cu risc crescut de neîndeplinire vizează sectoarele achiziții publice, transporturi, managementul deșeurilor, cercetare și inovare și dezvoltarea digitală, se arată într-un document al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), care prezintă luni raportul de activitate al ministrului...
22 august, 2016
Deţinătorii de carduri emise de băncile locale au efectuat în primele şase luni al acestui an plăţi la comercianţi în valoare de 7,6 mld. lei (1,7 mld. euro), în creştere cu 22% faţă de ju­mă­ta­tea anu­lui trecut, potrivit...
22 august, 2016
Premierul Matteo Renzi, cancelarul Angela Merkel și președintele Francois Hollande vor căuta mijloacele de relansare a unei Europe aflate în plină criză de identitate în cursul unei reuniuni în trei, organizate luni după-amiază pe un portavion staționat în...
22 august, 2016
România figurează în evidențele Eurostat drept țara membră UE în care proporția tinerilor care studiază și lucrează în același timp este cea mai redusă. Doar 1,9% dintre cei între 20 și 24 de ani s-au aflat în această...
21 august, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: