mobi

Comitetul Internaţional Monetar şi Financiar (IMFC), organismul director al FMI, şi-a afirmat interesul pentru reducerea dezechilibrelor la nivel mondial, dar nu a repetat angajamentul de a rezista oricăror forme de protecţionism, asumat în octombrie anul trecut, potrivit comunicatului...
24 aprilie, 2017
Înalta Curte de Casație și Justiției (ICCJ) a respins luni contestația prin care Liviu Dragnea a încercat să scape de condamnarea la doi ani cu suspendare în Dosarul referendumului din 2012 pentru demiterea președintelui României. Potrivit magistraților, contestația...
24 aprilie, 2017
Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) apreciază punerea în discuție publică a viitoarei legi de salarizare unitară în România, care se face, afirmă un comunicat al organizației, ”în condițiile unor distorsiuni generate de măririle administrative, arbitrare operate în anul 2016 și...
24 aprilie, 2017
Candidatul pro-European, de centru, Emmanuel Macron, și candidatul anti-migrație, de extremă-dreaptă, Marine Le Pen, încep asaltul final asupra Președinției Franței, după ce votul anti-establishment a scos din cursă formațiunile politice tradiționale. Macron a primit 8,4 milioane de voturi...
24 aprilie, 2017
Data estimativă a implementării fuziunii dintre Patria Bank şi Banca Comercială Carpatica este 1 mai 2017, după ce operaţiunea a fost aprobată de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit unui raport al Băncii Comerciale Carpatica (BCC) publicat luni la...
24 aprilie, 2017
Mi-a atras atenția o analiză publicată de cursdeguvernare.ro (aici) care trece în revistă structura comerțului exterior românesc și deplânge faptul că țara noastră înregistrează un deficit comercial (importuri de bunuri și servicii mai mari decât exporturile) care în...
24 aprilie, 2017

Alegeri prezidențiale în Franța – ce urmează

Candidatul pro-European, de centru, Emmanuel Macron, și candidatul anti-migrație, de extremă-dreaptă, Marine Le Pen, încep asaltul final asupra Președinției Franței, după ce votul anti-establishment a

Alegeri prezidențiale în Franța – ce urmează

Candidatul pro-European, de centru, Emmanuel Macron, și candidatul anti-migrație, de extremă-dreaptă, Marine Le Pen, încep asaltul final asupra Președinției Franței, după ce votul anti-establishment a

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: