Spectacol Trump la bilanțul de 100 de zile: Lista președintelui și lista presei
Președintele Donald Trump a ales să sărbătorească primele 100 de zile la Casa Albă, în mijlocul susținătorilor săi din Pennsylvania, încântat să fie departe de

Orientările politice adoptate în câteva minute, sâmbătă, de Consiliul European pentru negocierile privind Brexitul, pleacă de la afirmarea fără echivoc a principiului: „Un stat care
Creștin-democrații cancelarului german Angela Merkel au ajuns la un avans de 7 puncte procentuale față de social-democrații, cu cinci luni înainte de alegerile parlamentare din
Suveranul pontif Francisc a lansat sâmbătă un nou apel împotriva extremismului, în timpul mesei oficiate în aer liber, în faţa a aproape 25.000 de credincioşi,
Liderilor celor 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană după Brexit le-a trebuit mai puțin de 15 minute, ca să-și arate unitatea și să aprobe în unanimitate liniile
Liderii celor 27 de state ale UE (fără Marea Britanie) au adoptat în unanimitate liniile directoare ale negocierilor privind Brexitul, la summitul extraordinar de sâmbătă,