75 de cetățeni români candidează la alegerile locale din Italia
Un număr de 75 de cetățeni români rezidenți în Italia au solicitat și au primit adeverințele necesare pentru a putea candida la alegerile locale ce

Prețul petrolului crește marginal miercuri dimineața, pentru că piața se așteaptă la prelungirea acordului de reducere a producție de către Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol
Moody’s Investors Service a retrogradat miercuri ratingul de țară al Chinei, pentru prima dată după 1989, și îi atrage atenția asupra riscurilor deteriorării solidității financiare
Publicația cursdeguvernare.ro organizează, miercuri 24 mai 2017, în parteneriat cu Asociația Română a Companiilor de Exploatare și Producție Petrolieră – ROPEPCA, cu România Durabilă și
România Curată publică marți un material în care prezintă ”rubedeniile, beizadelele şi piloşii din MAE”. ”Un asemenea grad de nepotism în diplomația românească spune multe
Șerban Mihăilescu, fost parlamentar și secretar general al Guvernului Năstase, a povestit marți, în fața instanței, că a participat la nunta lui Dan Andronic, desfășurată