Schimbare de comandă la Forţele Terestre Române
Generalul-maior Marius Harabagiu a preluat luni comanda Statului Major al Forţelor Terestre de la generalul-locotenent Dumitru Scarlat, în cadrul unei ceremonii care a avut loc

Evoluțiiile pilonul public de pensii sunt „foarte bune” şi, prin urmare, nu ar exista „nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II” (al fondurilor
Proiectul Legii salarizării va ajunge săptămâna aceasta în Parlament, ca inițiativă a coaliției, nu a Guvernului, a anunțat luni premierul Sorin Grindeanu. Fiind o inițiativă
„Cred că vom face un program convingător pe care îl trimitem Comisiei Europene până pe 25 aprilie, prin care să le explicăm că ne vom
”Pe fondul implementării măsurilor de îmbunătățire a colectării și conformării voluntare, ANAF a reușit să realizeze un total al veniturilor bugetare în trimestrul I 2017
UPDATE: Conform datelor oficiale, a existat o singură explozie, în tunelul dintre două stații. Comitetul Național Antitero a comunicat că a existat și un al