mobi

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a pus în dezbatere publică șase proiecte de Hotărâri de Guvern prin care urmează a fi înființate sau reorganizate șase stații de cercetare – dezvoltare în domeniu. Proiectele reintroduc subvențiile pentru aceste centre,...
13 aprilie, 2017
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a intervenit cu duritate în scandalul presupusei naționalizări a pensiilor private, amenințând cu anchete și cu demiterea întregii conduceri a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) „În zilele următoare noi o să declanșăm procedurile...
13 aprilie, 2017
Amendamentele aduse legii educației, care pun în pericol funcționarea Universității Central-Europene (CEU), finanțată de George Soros, determină Comisia Europeană (CE) să declanșeze „dialogul politic” cu Budapesta pe subiectul respectării statului de drept în Ungaria. La inițiativa președintelui CE,...
13 aprilie, 2017
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri Strategia generală a descentralizării, document ce cuprinde competențele care ar putea fi preluate de autorităților locale și descrie modul în care se va derula transferul. Calendarul În următoarele trei luni va...
12 aprilie, 2017
Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a anunţat miercuri că viitorul Cod Fiscal va prevede posibilitatea achitării impozitului global pe venit pe gospodărie, care va deveni astel o entitate recunoscută fiscal. Ideea a fost prezentată în premieră de ministrul...
12 aprilie, 2017
Președinții partidelor aflate la guvernare, PSD și ALDE, anunţă miercuri că vor cere Parlamentului înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară cu scopul de a clarifica ”aspectele ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului...
12 aprilie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: