mobi

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, joi, cu 241 voturi ”pentru” şi 86 ”împotrivă”, înfiinţarea comisiei de anchetă speciale privind modul în care au fost organizate şi s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009. Comisia de...
11 mai, 2017
Comisia Europeană (CE) a revizuit în scădere până la 4,3% estimarea privind creșterea economică a României în 2017, conform previziunilor economice de primăvară publicate joi. Previziunile din iarnă indicau o creştere a PIB de 4,4%. Estimarea pentru 2018...
11 mai, 2017
Prezent pentru prima dată la București în calitate oficială de Președinte al Comisiei Europene, Jean Claude Junker a transmis joi României un mesaj extrem de clar: Europa nu are timp să mai aștepte și va depinde de fiecare...
11 mai, 2017
Potrivit datelor oficiale comunicate de Institutul Național de Statistică, România a consemnat în aprilie 2017 o creştere prețurilor faţă de luna precedentă de 0,28%, iar inflaţia anuală a urcat la +0,61%. Indicatorul CORE 2, adică partea din inflaţie...
11 mai, 2017
Fondul Național de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a decis „suplimentarea numărului de angajați implicați în toate etapele procesului de analiză și extinderea programului de lucru, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică”, pentru a face față...
11 mai, 2017
Odată cu sosirea la București a președintelui Jean Claude Junker, joi, Reprezentanța Comisiei Europene a anunțat că Fondul European pentru Investiții Strategice (EFSI), pilonul central al ”Planului Juncker”, alocă fonduri consistente pentru IMM-urile din România. Potrivit anunțului Comisiei,...
11 mai, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: