mobi

Preşedintele Klaus Iohannis solicită reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului va beneficia de o pensie specială, egală cu cea a judecătorilor CCR, însă care nu poate scădea în funcţie de fluctuaţiile indemnizaţiilor acestor judecători, ceea ce şeful statului...
21 iulie, 2017
Acțiunile OMV Petrom (SNP) au deschis în creştere cu 0,79%, vineri , după ce au crescut joi cu 2,1%, în urma anunţului că societatea a semnat contractul de vânzare a OMV Petrom Wind Power SRL (care deține parcul eolian...
21 iulie, 2017
Premierul Mihai Tudose a discutat cu reprezentanții Dacia Renault (Groupe Renault România) despre dezvoltarea investițiilor în industria auto, menționând cu acest prilej măsurile pe care Guvernul le are în vedere, printre care finalizarea autostrăzii Pitești-Sibiu. Șeful Executivului a...
21 iulie, 2017
Obligaţia de plată “clawback”, aplicată în mod discriminator fabricilor de medicamente din România, s-a dublat în ultimii două ani şi periclitează accesul pacienţilor la medicamentele manufacturate în ţară şi viitorul unei ramuri economice cu valoare adăugată care trebuie...
21 iulie, 2017
Moneda unică europeană se menține față de dolarul american la nivelul cel mai înalt din ultimii doi ani, după ce Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene (BCE) a sugerat că o eventuală reducere a volumului de achiziții de...
21 iulie, 2017
Guvernul a finalizat dosarul de candidatură pentru relocarea de la Londra la București a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, potrivit unui memorandum...
21 iulie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: