mobi

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat joi că a încheiat, în anul 2012, un protocol cu Serviciul Român de Informaţii, acesta fiind denunţat, prin acordul părţilor, în martie 2017. „Consiliul Superior al Magistraturii a încheiat, în anul 2012,...
5 aprilie, 2018
Inspecția Judiciară a constatat că Lucian Onea (foto), șeful DNA Ploiești, ar fi acționat cu rea-credință atunci când a mers la instanță, după fuga lui Sebastian Ghiță, și a cerut arestarea în lipsă a acestuia. Pentru această arestare, spune...
5 aprilie, 2018
Peste 3.100 de angajați ai Google i-au trimis o scrisoare oficială CEO-ului companiei, Sundar Pichai, pentru a-i cere să retragă firma din proiectul militar dezvoltat cu Pentagonul, scrie The New York Times. De asemenea, semnatarii scrisorii de protest cer...
5 aprilie, 2018
Consumul îşi continuă susţinut marşul. Deşi în scădere cu 3% faţă de ianuarie, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a sporit cu 8,3% în primele două luni ale anului, faţă de intervalul similar din 2017, potrivit...
5 aprilie, 2018
Argumentele administratorilor Băncii Naţionale a României (BNR) pentru menţinerea coordonatelor politicii monetare se bazează pe previziunea mai veche că inflaţia se va plafona şi apoi va reveni „spre finalul anului curent la limita superioară a intervalului ţintit”, potrivit...
4 aprilie, 2018
Guvernul a adoptat, miercuri, un Memorandum privind raportul GRECO, însă documentul rămâne confidenţial până la momentul la care îl va publica GRECO, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. Tema memorandumului discutat de Guvern era publicarea...
4 aprilie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: