mobi

România a înregistrat al treilea deficit de cont curent ca mărime din UE, însă, raportat la mărimea economiei, ocupăm a doua poziție după Grecia. Un număr de nouă state membre ale Uniunii Europene au înregistrat în ultimul trimestru...
10 aprilie, 2018
Preşedintele Donald Trump a decis să-şi anuleze participarea la cel de-al 8-lea summit al Americilor, care se va desfăşura vineri la Lima (Peru), pentru a se concentra pe răspunsul pe care SUA îl vor da presupusului atac chimic...
10 aprilie, 2018
Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP, a fost respinsă marţi de plenul Senatului, cu 40 voturi „pentru”, 72 de voturi „împotrivă” şi o abţinere. Moţiunea a fost depusă...
10 aprilie, 2018
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat marți că Nord Stream 2 nu va putea merge mai departe fără a se stabili clar că Ucraina va fi țară de tranzit, repetând că subiectul este unul politic, nu doar economic,...
10 aprilie, 2018
Vremea însorită din ultimele zile a determinat o creştere semnificativă a producţiei de energie fotovoltaică. Potrivit Agerpres, care citează date oficiale privind starea sistemului energetic naţional, energia produsă în România cu panouri solare a depăşit marţi, la orele...
10 aprilie, 2018
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat, marţi, după ședința grupului parlamentar, ultimele priorităţi legislative ale PSD: modificarea Codurilor penale, elaborarea noilor legi ale securităţii naţionale şi organizarea referendumului pentru definirea familiei. În privinţa Legii defăimării, Dragnea a spus...
10 aprilie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: