mobi

CCR a pronunțat astăzi o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținânt cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul...
30 mai, 2018
Decizia CCR de miercuri, de a scoate președinția și CSM din procesul de revocare a unui înalt procuror nu e nici un simplu ”act tehnic” și nici o simplă mutare politică. Până la motivarea deciziei, Curtea Constituțională ne...
30 mai, 2018
„Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, a decis miercuri CCR, cu un scor de 6 la 3 din voturi. S-au opus deciziei – potrivit...
30 mai, 2018
Reprezentanții burselor de valori din București (BVB), Varșovia (GPW) și Praga (PSE) și ai 34 dintre companiile listate pe cele trei piețe și-au promovat oportunitățile la New York. Țintele reuniunii au fost 84 de investitori instituționali reprezentând cele mai...
30 mai, 2018
Toate lucrările de doctorat elaborate la Academia de Poliție în perioada 2007 – 2011 vor fi verrificate pentru a se idnetifica eventualele plagiate, a anunțat miercuri ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Operațiunea va începe cu 80 de lucrări...
30 mai, 2018
Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat marţi introducerea unor credite preferenţiale, cu dobândă zero, persoanelor care vor să investească în dezoltare personală. Împrumuturile vor putea fi folosite pentru cheltuieli cu educaţia, sănătatea sau cultura. Mai multe organizații ale tinerilor –...
30 mai, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: