mobi

Alexis Kohler, principalul consilier al președintelui francez, Emmanuel Macron, este vizat de o anchetă judiciară ce verifică un psoibil conflict de inetrese, și de acuzații de „trafic de influenţă” şi „corupţie pasivă”. Preşedinţia franceză a calificat luni acuzațiile...
4 iunie, 2018
Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis OCDE o scrisoare prin care solicită să i se comunice dacă declaraţiile privind CCR făcute de șeful structurii anticorupţie din cadrul acesteia, Drago Kos, au fost făcute în numele organizaţiei. „Dată fiind...
4 iunie, 2018
Asociaţia VeDem Just a transmis Curţii Constituţionale o scrisoare deschisă în care cere vacantarea postului ocupat de Petre Lăzăroiu (foto), judecător CCR de 10 ani, deși legea nu permite decât un mandat de nouă ani. De asemenea, organizația,...
4 iunie, 2018
Mitingul anunţat de multă vreme de PSD va avea loc în 9 iunie de la ora 20:00, în Piaţa Victoriei, şi va avea ca temă apărarea democraţiei şi a statului de drept, a afirmat luni, după şedinţa Comitetului...
4 iunie, 2018
Operatorul magistralelor naționale de gaze naturale, Transgaz (TGN) a început lucrările la Faza 1 a sectorului românesc al gazoductului pan-european BRUA. Faza 1 vizează infrastructura dintre punctele Podişor (județul Giurgiu) și Recaş (Județul Timiș), a anunțat Ministerul Economiei....
4 iunie, 2018
Europarlamentarul Siegfrie Mureșan își exprimă nemulțumirea că guvernele României nu au fost capabile să absoarbă niciun ban din fondurile europene alocate țării noastre prin Inițiativa pentru Ocuparea Tinerilor, în exercițiul financiar 2014 – 2020. ”Crearea de locuri de...
4 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: