mobi

Ministerul Energiei a emis pentru Transgaz autorizaţia de construcţie pentru consolidarea sistemului de transport de între Oneşti (Bacău) şi Isaccea (Tulcea) şi pentru capacitatea de inversare a fluxului de gaze pe conducta Isaccea-Negru Vodă, potrivit unui comunicat al...
8 iunie, 2018
Ceva mai puţin de 35% dintre cele circa 7,5 milioane de familii din România au avut copii în întreţinere anul trecut, potrivit datelor publicate de Eurostat. Datele ne plasează sub Polonia şi Slovacia, dar peste Cehia, Ungaria şi...
7 iunie, 2018
Decizia CCR privind refuzul președintelui României de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA, la cererea ministrului Justiției, a fost publicată joi. Motivarea are 133 de pagini și interpretează Constituția în sensul...
7 iunie, 2018
Comisia specială pentru legile Justiției a adoptat joi, cu 15 voturi pentru și trei împotrivă, Raportul proiectului privind modificările propuse pentru Codul de procedură penală. Acestea conțin aproape toate amendamentele controversate depuse de reprezentanții coaliției PSD – ALDE....
7 iunie, 2018
Tribunalul Bucureşti a redus joi valoarea sechestrului instituit pe bunurile lui Sevil Shhaideh pentru recuperarea une părți din prejudiciul calculat în Dosarul Belina. De la patru milioane de lei inițial, judecătorii au diminuat consistent sechestrul, până la 566.000...
7 iunie, 2018
Comisia Europeană a decis joi să trimită României și altor 4 state membre (Cipru, Grecia, Irlanda și Luxemburg) avize motivate pentru faptul că nu au comunicat transpunerea noilor măsuri privind schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal...
7 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: