mobi

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, marţi, cu şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vicepreşedinte şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, despre domeniile de interes prioritar pentru colaborarea dintre cele două țări: energia, inclusiv sursele regenerabile, educaţia, agricultura, infrastructura de...
21 martie, 2023
Legislaţia RCA are probleme pe care le ştim de ani de zile, iar unele dintre modificările aduse în Parlament au fost nefericite şi au condus la efecte nocive pe piaţă, a declarat marți Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres....
21 martie, 2023
La Centrul Naţional de Instruire ”Getica” din Cincu a fost organizată marți o ceremonie de integrare în Grupul de Luptă al NATO dislocat în România a unor militari din Marele Ducat de Luxemburg. E vorba de 27 de...
21 martie, 2023
Comisia Europeană a aprobat marţi o schemă în valoare de peste 103 milioane de euro lansată de România, pentru a sprijini investiţiile în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii). Proiectul prevede punerea în funcţiune a unei...
21 martie, 2023
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat marţi, în contextul scandalului legat de insolvenţa companiei Euroins şi majorarea poliţelor RCA, că a solicitat CEC să intre în piața asigurărilor RCA şi a dat instituției un termen de 30 de...
21 martie, 2023
România a primit acceptul Kievului pentru măsurarea adâncimii pe care o are Canalul Bîstroe în urma lucrărilor de dragare efectuate de Ucraina, a anunțat marți secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu. De asemenea, experții vor avea...
21 martie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: