Astronauții Artemis II stabilesc un record istoric de distanță față de Pământ
Astronauții misiunii Artemis II au stabilit un nou record, ajungând la cea mai mare distanță față de Pământ atinsă vreodată de oameni, în a cincea

Președintele american Donald Trump a avertizat regimul de la Teheran, luni, într-o conferință de presă desfășurată la Casa Albă, că SUA ar putea distruge Iranul
Creșterea prețului petrolului la nivel global are atât efecte inflaționiste, cât și contracționiste, dar prețul țițeiului ar trebui să ajungă la o medie de 140
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) este așteptat să decidă la ședința de marți de politică monetară menținerea ratelor de dobândă, în
Cel puțin trei persoane – între care un copil – au fost ucise în ultimul atac masiv cu drone efectuat de Rusia în noaptea de
Creșterea prețurilor globale la energie va împinge inflația economiilor din Europa Centrală și de Est (ECE) peste țintele băncilor centrale în acest an și va