mobi

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat miercuri că peste 1 miliard de euro au fost trimişi în conturile României în primele luni din 2023. ”Sunt optimist că vom depăşi pragul de 95% rată de absorbţie a fondurilor...
4 mai, 2023
Aproximativ 50% din respondenții unui sondaj realizat de Avangarde au declarat că în cazul unui referendum organizat mâine ar vota împotriva unirii cu Republica Moldova, iar 54% sunt de părere că această unire nu ar trebui să aibă...
4 mai, 2023
Creșterea surprinzătoare a prețurilor de consum în zona euro în aprilie complică decizia pe care trebuie s-o ia joi BCE privind creșterea dobânzii de politică monetară, în condițiile în care băncile au efectuat „o înăsprire substanțială a standardelor...
3 mai, 2023
Grupul conservatorilor eurosceptici (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni – ECR), în prezent a șasea forță din Parlamentul European, ar putea deveni în viitorul legislativ UE al treilea grup, ca forță. ECR ar putea obține 85 de locuri în...
3 mai, 2023
Prețurile Producției Industriale (PPI) pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 13,6% în luna martie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, a comunicat miercuri INS. Comparativ cu luna anterioară din 2023, PPI au fost...
3 mai, 2023
Comisia Europeană a aprobat miercuri proiectul cu noile măsuri împotriva corupției, un set ce impune armonizarea modului în care sunt definite infracțiunile de corupție și sancțiunile aplicate acestora în întreaga Uniune. De asemenea, pachetul conține o propunere, preluată...
3 mai, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: