mobi

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a prezentat sâmbătă o evaluare generală a situaţiei sistemului sanitar, analiză realizată de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”. Analiza indică patru ameninţări grave la adresa profesioniştilor din sănătate: Federaţia spune că, în acest...
7 mai, 2023
Președintele Recep Tayyip Erdogan, la putere de mai bine de 20 de ani, urmează să se confrunte peste o săptămână cu cea mai grea provocare din cariera sa politică. Șase partide de opoziție și-au unit forțele pentru alegerile...
7 mai, 2023
Premierul Slovaciei, Eduard Heger (foto), a anunţat duminica aceasta că i-a cerut preşedintelui Zuzana Caputova să-l elibereze din funcţie, transmite Reuters. Anunţul vine după demisiile mai multor miniştri care au fragilizat cabinetul care acţionează din postura de executiv...
7 mai, 2023
Politicile economice ale ultimului deceniu au ”umflat” aportul consumului la formarea PIB cu circa 3,6 puncte procentuale (pp), în condițiile în care acesta era oricum de peste trei sferturi. În plus, consumul a fost responsabil, în aproape toți...
7 mai, 2023
Pe data de 4 mai, Germania și-a epuizat capacitatea de a se întreține, transmite Deutsche Welle. Această „depășire a resurselor pământului” va fi compensată prin preluarea de resurse limitate din țările mai sărace – și din contul generațiilor...
7 mai, 2023
Ucraina a lansat peste 10 drone asupra unor obiective din Peninsula Crimeea, inclusiv trei care au vizat portul Sevastopol, a declarat duminică dimineața un oficial instalat de Rusia. El a mai afirmat că sistemele de apărare aeriană au...
7 mai, 2023

Demisie a premierului interimar al Slovaciei

Premierul Slovaciei, Eduard Heger (foto), a anunţat duminica aceasta că i-a cerut preşedintelui Zuzana Caputova să-l elibereze din funcţie, transmite Reuters. Anunţul vine după demisiile

Ucraina a atacat Crimeea cu drone

Ucraina a lansat peste 10 drone asupra unor obiective din Peninsula Crimeea, inclusiv trei care au vizat portul Sevastopol, a declarat duminică dimineața un oficial

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: