Energie / Trilemă energetică detaliată de Sebastian Burduja
Comisiile de specialitate au avizat miercuri nominalizarea lui Sebastian Burduja pentru portofoliul de la Energie cu 38 voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” şi nicio abţinere.

Banca Centrală Europeană se pregătește să majoreze joi ratele dobânzilor la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, chiar dacă zona euro a
Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea a primit miercuri avizul pozitiv în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului pentru poziţia de ministru al Economiei şi Turismului.
Ministrul desemnat pentru investiții și proiecte europene, Adrian Câciu, a afirmat că este un susținător al prelungirii cu încă un an a absorbţiei pe cadrul
Ministrul propus al Muncii, Marius Budăi, a anunțat miercuri reforma pensiilor speciale pentru diverse categorii de beneficiari: prelungirea vârstei de pensionare și a perioadei de
Producţia industrială a României a scăzut cu 4,6%, atât ca serie brută, cât şi care serie ajustată, în primele patru luni ale acestui an, comparativ