Paradă de prietenie Putin – Orban la Beijing
Președintele rus Vladimir Putin și cel mai apropiat aliat al său dintre liderii Uniunii Europene, premierul maghiar Viktor Orban – aflați amândoi la Beijing la

Consiliul de Securitate al ONU a respins luni seara o rezoluţie propusă de Rusia privind încetarea din motive umanitare a atacurilor dintre Israel şi Hamas.
Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit o nouă campanie de înșelătorie prin care escrocii încearcă să exploateze sentimentele donatorilor interesați să ajute
Rezultatele final ale alegerilor generale din Polonia plasează PiS pe primul loc, cu 35,4%, conform numărătorii a 90% dintre voturi. În baza acestui procent, PiS
Asociația condusă de fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a anunțat că va ataca la Curtea de Justiție a UE decizia Consiliului Uniunii Europene de
Premierul Marcel Ciolacu se află marţi în Israel, el întâlnindu-se cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu şi cu reprezentanţii comunităţii româneşti din această ţară. Şeful executivului