Mesajul Papei de Crăciun, despre Ierusalim: coexistența pașnică ”a două state”
Papa Francisc a lansat luni, în mesajul tradițional de Crăciun, un apel global la pace, care ar trebui să înceapă, potrivit spuselor sale, cu rezolvarea

Prim-ministrul Mihai Tudose a acceptat întâlnirea propusă de 43 de organizaţii civice, active în protestele legate de modificarea legilor Justiţiei şi a codurilor penale. Premierul
Israelul va face oficială decizia de a se retrage din UNESCO înainte de sfârşitul acestui an, a afirmat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu. Scrisoarea de
Primăriile nu vor avea în 2018 venituri mai mici decât în acest an, cel târziu la rectificarea din vară se va lua în calcul eventuala
Reformele europene propuse de preşedintele francez Emmanuel Macron vor juca un rol „foarte important” în negocierile dintre conservatorii cancelarului german Angela Merkel (CDU) şi social-democraţi
Ucraina va putea cumpăra armament anti-tank din SUA, astfel încât să poată lupta cu separatiștii susținuți de Rusia, potrivit unor oficiali ai Departamentului de Stat
Autorităţile kosovare ar dori să pună sub semnul întrebării înfiinţarea tribunalui special privind presupusele crime ale liderilor rebeliunii separatiste din anii 1998-1999, potrivit surselor diplomatice
Premierul Mihai Tudose a primit o scrisoare deschisă de la 43 de organizaţii civice, active în protestele de stradă legate de modificarea legilor Justiţiei şi
SpaceX a lansat racheta Falcon 9 de la baza Vandenberg din California şi a produs confuzie şi speculaţii în rândul oamenilor, care au publicat numeroase
Şaptezeci de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, aproape jumătate dintre acestea fiind în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ialomiţa, potrivit news.ro.
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă de către Dante International, proprietarul eMag, pe piaţa serviciilor de intermediere prin
Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM) a recomandat Băncii Naționale a României (BNR) să reintroducă măsura amortizorului de capital pentru riscul sistemic aplicabil băncilor pentru
Proiectul de lege pentru modificarea Statutului judecătorilor și procurorilor, adoptat de Parlament și trimis la promulgare, încalcă articole ale Constituţiei, explică Înalta Curte de Casație și
Parlamentul, reunit în şedinţă comună, a adoptat vineri cu 255 de voturi ”pentru” şi 95 de voturi ”împotrivă” legea bugetului de stat pentru anul 2018.
Grupul Piraeus Bank a încheiat un acord cu fondul american de investiții J.C. Flowers & Co. privind cumpărarea de către acesta a băncii din România, tranzacția
Comisia parlamentară pentru modificarea legilor Justiției a amânat discutarea codurilor penale până în ianuarie, după ce primul pachet legislativ a fost deja adoptat în ambele
Camera Deputaţilor a adoptat vineri cu 184 voturi ”pentru” şi 46 de abţineri un proiect de lege iniţiat de PNL şi USR de trecere a
IMM-urile vor fi scutite în continuare de plata TVA-ului dacă au o cifră de afaceri mai mare de 220.000 de lei, până la data aprobării
Separatiştii catalani dispun de o majoritate absolută de 70 de mandate după numărarea a 52% din voturile exprimate în alegerile regionale de joi, relatează Le
Antrenorul echipei Manchester City, Josep Guardiola, a fost acuzat de rebeliune de jandarmeria spaniolă, pentru comportamentul său în cadrul manifestaţiilor pentru independenţa Cataloniei, din iunie,