mobi

Consiliului Naţional al Rectorilor a stabilit în utlima ședință o listă a pritorităților sistemului de educație ce va fi înaintată guvernanților pentru a fi pusă în aplicare. Cele 10 priorități stabilite de Consiliul Naţional al Rectorilor 1.  Creşteri...
7 februarie, 2018
Pe lângă faptul că fraudarea achiziţiilor publice creează prejudicii semnificative bugetelor, ea blochează și dezvoltarea comunităților, este concluzia unui studiu realizat de DNA pe cazuri de abuz în serviciu săvârşite de autorităţile locale.  Studiul prezentat miercuri, la dezbaterea cu...
7 februarie, 2018
Unor salariați li s-au calculat greșit salariile, din vina direcțiilor de resurse umane, nu din cauza legii, care este simplă și ușoară, a declarat miercuri ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, după întâlnirea cu reprezentanții personalului auxiliar din instanțe...
7 februarie, 2018
Confederațiile sindicale au atras atenția încă din vara anului trecut că Legea salarizării, aplicată împreună cu transferul contribuțiilor la angajat și alte măsuri noi din Codul Fiscal vor determina o reducere a veniturilor nete, începând cu 2018. De...
7 februarie, 2018
Cartel Alfa va ataca la Avocatul Poporului ordonanţa ce discriminează angajaţii care lucrează part-time, a declarat miercuri, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, pentru Digi24. Potrivit acestuia, ordonanţa reprezintă o discriminare la adresa celor care lucrează part-time, aceştia „fiind...
7 februarie, 2018
Creșterea economică s-a accelerat în România, în 2017, PIB-ul real fiind estimat să înregistreze o cifră record în perioada post-criză – 6,7% creștere. Principalul motor al creșterii a fost consumul privat, sprijinit indirect de reducerile de taxe și...
7 februarie, 2018
Jumătate dintre firmele înfiinţate în 2017 nu vor mai fi în funcţiune în 2022 – 2023, din cauza pregătirii insuficiente pentru intrarea pe piaţă, ca şi a condiţiilor mediului de afaceri şi intrării ciclului economic pe partea descendentă,...
7 februarie, 2018
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, miercuri, majorarea ratei de dobândă de politică monetară, până la 2,25%, după ce aceasta mai fusese majorată, cu numai o lună în urmă, de la 1,75% până...
7 februarie, 2018
Şapte dintre băncile centrale din Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), inclusiv Banca Națională a României (BNR), au emis simultan Declarații de angajament la Codul global de conduită pe piața valutară (FX Global Code), potrivit unui comunicat al...
7 februarie, 2018
Proiectul legislativ al UDMR pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusiv în limba maghiară, a fost votat miercuri  și de Senat (71 pentru, 20 împotrivă și 4 abțineri), care este for decizional. Proiectul nu...
7 februarie, 2018
Conservatorii şi social-democraţii germani au ajuns, miercuri dimineaţă, la un acord asupra formării unui guvern de coaliţie la Berlin, relatează agenţiile de presă internaţionale. Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliatul său bavarez Uniunea Creştin-Socială (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) au...
7 februarie, 2018
Aproape 300 de artişti – actori, cântăreţi, scriitori, coregrafi, fotografi, regizori, compozitori, dirijori, traducători etc – au iniţiat o petiţie online și anunță că nu vor depune declaraţia 600, asumându-şi riscul unor amenzi consistente. Printre semnatarii petiţiei, care...
7 februarie, 2018
Cei care fac cumpărături online vor avea un acces transfrontalier mai larg și mai ușor la produse, rezervări de hoteluri, închirieri de mașini, festivaluri de muzică sau bilete de intrare la parcuri de distracții din alte state UE....
7 februarie, 2018
Donald Tusk, președintele Consiliului European, l-a invitat pe președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, să participe la summit-ul liderilor UE care va fi organizat în martie, în Bulgaria. Preben Aamann, purtător de cuvânt al președintelui Tusk, a postat pe...
7 februarie, 2018
Noul director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA este, începând de miercuri, Ioan Gavrilă, care îl înlocuieşte pe Cristi Ungurean, potrivit unor surse din sectorul feroviar, citate de Agerpres. CFR administrează infrastructura feroviară publică. Ioan...
7 februarie, 2018
Potrivit datelor publicate de Eurostat, România a înregistrat cea mai mare reducere a consumului brut de energie din perioada 1996 – 2016, valoarea cumulată pe cele două decenii fiind de -32,4%. Ritmul negativ a fost în contracurent cu...
7 februarie, 2018
Puncte cheie: La 31 de ani, lui Sebastian Kurz îi vine greu să-și mascheze sau măcar să-și cosmetizeze pornirile politice instinctive, așa cum fac politicienii cu mai multă experiență: spune ce gândește și, foarte probabil, exprimă ceea ce...
7 februarie, 2018
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a susținut din nou marți, într-o conferință de presă, că doar 3% dintre salariați vor avea salarii mai mici decât înaintea ”revoluției fiscale”. Potrivit ministrului Olguța Vasilescu, acestea erau, oricum, salariile de lux....
6 februarie, 2018
Inspectoratele Teritoriale de Muncă vor merge în control la firmele „care profită de modificările Codului Fiscal” pentru a-și diminua cheltuielile cu forța de muncă, a anunțat marți ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Dacă scad veniturile nete în mediul...
6 februarie, 2018
Ministerul Finanțelor a abandonat soluția Guvernului Mihai Tudose pentru acoperirea pierderilor salariale suferite de angajații din domeniul IT&C și pregătește o nouă variantă, despre care Eugen Teodorovici spune că este mai simplă și imediat aplicabilă. Pentru menținerea neturilor...
6 februarie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: